CROSUL ROTARY TURDA, EDIȚIA A II-A

Clubul Rotary Turda a sărbătorit copilăria în data de 27 mai 2017, în Parcul Central Turda. Cu ocazia zilei de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, a fost organizată ediția a II-a a CROSULUI ROTARY TURDA, care și-a propus să fie un eveniment în care copiii și toți cei care se mai simt copii să se distreze făcând mișcare, să se joace, dar și să sprijine domeniul educațional și să încurajeze performanța sportivă.

            Această competiție s-a adresat în egală măsură copiilor, tinerilor și adulților, pe următoarele categorii: copii 8-10 ani – băieți și fete, copii 11-15 ani – băieți și fete, OPEN – peste 15 ani – băieți și fete, ”MAMA, TATA ȘI COPILUL” – echipe formate din 3 membri ai unei familii.

La înscriere fiecare concurent a primit gratuit un tricou personalizat oferit de Clubul Rotary Turda. Câștigătorii de la categoria Open au primit premii în bani, celelalte categorii fiind premiate cu diplome, cupe, dulciuri.

Dar cel mai mare câștig este acela că mișcarea începe să fie întipărită în conduita unui număr din ce în ce mai mare de tineri, Crosul Rotary Turda făcând deja parte din categoria evenimentelor cu tradiție în acest domeniu.