Ce facem

Rotary lucrează în șapte domenii de interes, aceleași în toată lumea. Noi avem proiecte terminate și plătite în trei dintre ele.

Toate proiectele

Tot ce am făcut și am putut documenta, cu sumele și partenerii fiecărui proiect.

Filtrează pe domeniu:

25 proiecte afișate.

Portrete ale Reginei Maria expuse pe șevalete la proiecția documentarului „Maria, Inima României”

octombrie 2025 · încheiat

Turneul de Educație Istorică: „Maria, Inima României”

Proiecția documentarului despre Regina Maria, la 150 de ani de la nașterea ei, cu producătorul asociat Dan Drăghicescu în sală și o expoziție de portrete pe șevalete. Organizat cu Pensiunea Salina Gymnasium, alături de Rotary Club Aiud, Interact Turda și Colegiul Național „Mihai Viteazul”.

Grupul coral Sf. Ioan Iacob Hozevitul, în costume populare, pe scena de la Salina Gymnasium, în fața bannerului Rotary Club Turda și a unei săli pline

decembrie 2025 · încheiat

Concert caritabil de colinde pentru Julia Deceanu

Concert al grupului coral Sf. Ioan Iacob Hozevitul, la Pensiunea Salina Gymnasium, cu donații strânse pentru tratamentul Juliei.

Startul crosului „Alergăm pentru Patric” în Piața Republicii din Turda, cu steagurile Turda Coffee Run și zeci de participanți adunați la linia de plecare

mai 2026 · încheiat

Cros caritabil „Alergăm pentru Patric”

Clubul s-a alăturat crosului organizat de The Bean Turda pentru Patric, un băiat de 12 ani care are nevoie de tratamente și terapii continue. Participarea s-a făcut prin donație, pe trei trasee prin oraș.

Voluntare Interact Potaissa Turda la standul de vin fiert din FunShop Park, în campania A Christmas of Hope

decembrie 2024 · încheiat

A Christmas of Hope, pentru Alexander

Trei zile cu vin fiert și gustări la FunShop Park Turda, pentru a strânge cei 10.200 de lei necesari unei secvențieri genetice complete pentru Alexander.

  • ținta campaniei: 10.200 lei pentru secvențierea genomului
Elevii premiați și membrii clubului, în fața bannerului Rotary Club Turda, cu panourile „Excelență în educație — șef promoție 2024, premiu 1.500 lei” și „bursă 2024, în valoare de 6.000 lei”

decembrie 2024 · încheiat

Premiile pentru șefii de promoție

Zece premii de câte 1.500 de lei pentru șefii de promoție ai liceelor din Turda, anul școlar 2023–2024. Se acordă la aceeași gală cu Bursele de Excelență, în decembrie, la Salina Gymnasium.

  • 10 premii × 1.500 lei, 15.000 lei în total
  • gala din 13 decembrie 2024, Pensiunea Salina Gymnasium
Sala de clasă amenajată la Școala „Andrei Șaguna” din Turda: bănci noi cu panouri verzi, podea laminată și videoproiector montat în tavan

2024 · încheiat

O sală de clasă la Școala „Andrei Șaguna”

O sală de gimnaziu refăcută din temelii: bănci și scaune noi, dulap, podea, draperii, videoproiector montat în tavan. Plătită din veniturile clubului și din sponsorizări.

SmartLab-ul de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda: mese albe cu tablete, plăcuța „SmartLAB amenajat de Rotary Club Turda” pe perete și o fotografie a Turzii din 1918

2024 · încheiat

SmartLab, la Colegiul Național „Mihai Viteazul”

Echipamentele au venit prin PNRR: tablă digitală, ochelari VR, microscoape, roboți, senzori, scaner și imprimantă 3D. Sala în care au intrat, un fost muzeu, a amenajat-o clubul.

  • amenajarea sălii, cu sprijinul Cikautxo RO și EMS Floor Group
Vârstnici în costume populare dansând în perechi la Festivalul Seniorilor, la Restaurant Talora din Turda

octombrie 2025 · încheiat

Festivalul Seniorilor, ediția a II-a

Clubul a susținut festivalul dedicat vârstnicilor din Turda, cu ansambluri folclorice, la Restaurant Talora, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

Tinerii din Interact Potaissa Turda, în fața sălii, la ceremonia de schimbare a mandatului din august 2025

permanent · în derulare

Interact Potaissa Turda

Clubul liceenilor, mentorat de Rotary Turda: din el au pornit Read to Succeed, workshopul MedLab de la CNMV și standurile caritabile din decembrie, cu multe alte proiecte planificate.

Unitatea mobilă de screening a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, cu afișul „Codul European împotriva cancerului” rezemat de bara din spate

2016 · arhivă

Prevenirea cancerului de col uterin

Testare Babeș-Papanicolau gratuită pentru femei din comunele din jurul Turzii, cu Institutul Oncologic „Ion Chiricuță” Cluj.

  • 40 de femei testate în 5 sate
Copii de la Centrul „Sfânta Irina”, în grajdul Centrului de echitație Salina Equines, în jurul unui cal pe care o instructoare li-l arată

2017 · arhivă

Calul, cel mai bun prieten al copilului

Ședințe de hipoterapie pentru copiii de la Centrul „Sfânta Irina” Turda, la Centrul de echitație Salina Equines.

Două voluntare în tricouri albe „Promenada Inimilor” dau pliante galbene unor doamne în vârstă, la trecerea de pietoni din Turda

2016 · arhivă

Promenada Inimilor

Controale de rutină și plimbare de Ziua Mondială a Inimii, cu Fundația CardioPrevent și Rotaract Turda.

Grup de tineri din programul de schimb, în vizită în subteranul Salinei Turda, în fața utilajului de lemn din camera Rudolf

2013 · arhivă

Youth Exchange Program la Turda

Turda a găzduit a doua sesiune districtuală de pregătire a liceenilor plecați în schimburi internaționale.

  • 9 liceeni pregătiți

2024 · încheiat

Iluminat nou în sala de sport de la „Teodor Murășanu”

Sala în care se juca handbal a primit corpuri LED, cu consum mai mic decât al vechiului iluminat, pe toată suprafața. Proiectul a fost prezentat de club la balul caritabil din mai 2024.

mai 2024 · încheiat

Premiu de excelență pentru violonistul Horațiu Marian

Horațiu Adrian Marian, elev din Turda, a primit premiul de excelență al clubului la balul caritabil din 11 mai 2024, unde a și cântat. A urmat locul I la Olimpiada Națională de interpretare instrumentală și Marele Premiu la concursul „Transilvania”.

2022 · arhivă

20 de calculatoare pentru laboratorul de informatică al CNMV

Clubul a înlocuit calculatoarele din laboratorul de informatică al Colegiului Național „Mihai Viteazul” cu 20 de PC-uri Dell, plătite din banii strânși la balul caritabil de primăvară. Proiect inițiat de Florin Miron, fost profesor de informatică al școlii.

  • 20 de PC-uri Dell pentru laboratorul de informatică

2015 · arhivă

Colinde cu copiii de la Centrul „Sfânta Irina”

Copiii centrului au colindat clubul, iar clubul le-a făcut daruri de Crăciun.